Am tot asteptat momentul potrivit sa scriu un articol nou pe blog. Nu pentru ca mi-ar fi lipsit inspiratia, nu pentru ca n-as fi avut timp. Dar nu ma regaseam nicicum in ceea ce imi spunea tot poporul sa fac, si anume: pentru a avea o afacere de succes in acest domeniu trebuie sa scrii macar un articol pe luna prin care sa transmiti informatie necesara cresterii afacerii tale. Pai eu nu vreau sa cresc prea mult! Eu nu vreau sa transform aceasta mica afacere in ceva foarte mare, din care sa-mi vina foarte multi bani. No, sunt singura persoana de pe planeta asta care va opri o afacere din dezvoltare, iar asta este contrar tuturor principiilor regasite in economie. De ce? E simplu! Eu nu voi fi niciodata sclavul banilor! E mult mai important sa pot sa-mi traiesc viata, asa cum imi doresc eu, decat sa fiu ancorata 100% intr-o afacere si sa ma lipsesc de tot ce consider eu important pe lumea asta (eu si nu altii).
Cum functioneaza in prezent afacerea mea? Pai am un numar de cliente de care imi permit sa ma ocup, un fel de consultant in ceea ce priveste cosmetica naturala. In functie de tipul lor de ten, de mirosul preferat, cat si de textura dorita, le pot crea un produs personalizat. E foarte adevarat ca legislatia in vigoare ma obliga la analiza unui produs in care sa specific clar ce ingrediente folosesc, iar acest aspect ma constrange intr-un fel in momentul in care mi se cere in loc de uleiul esential de menta sa folosesc uleiul esential de rozmarin (era un exemplu). Din pacate, nu exista in acest domeniu libertatea de a inlocui un ingredient cu altul, fiind nevoita sa recurg la o alta analiza pentru acest produs. De la cumpararea materiilor prime si a recipientelor, pana la fabricarea produsului finit si ambalarea lui, totul trece prin mainile mele. Nu exista sa dau un produs cosmetic unei persoane, chiar si cand e vorba de o mostra, si sa nu sun la un interval de cateva zile sa cer un feedback. In momentul in care as scapa din mana afacerea asta si as fi nevoita sa angajez oameni care sa se ocupe de ea, as ajunge exact in punctul in care sunt marile firme de cosmetice naturale, pierzand legatura directa cu clientul. Probabil ca asta a fost si motivul pentru care nu mi-am dorit un magazin online si nici nu am facut mari investitii in marketing. Cel mai bun marketing a fost acela de a da o mostra din produsul dorit, inainte de a fi achizitionat.
Mi-am pus de zeci de ori intrebarea: cantitate sau calitate? Un prieten bun ma sfatuia sa raman in aceasta arie a unei afaceri de tip boutique, cu servicii de calitate si personalizate. Da, tind si eu sa cred ca acest concept va prinde tot mai mult in Romania, in momentul de fata il gasim cu precadere in serviciile hoteliere.
Ma gandesc mai degraba la posibilitatea implementarii acestei afaceri si in alte locuri (chiar si in Brasov), cu tot suportul necesar: secretul retetelor originale, curs de initiere si denumirea produselor cu emblema Sublim, care este cunoscuta prin produsele de calitate ce le-a oferit. Sunt convinsa ca exista suficient de multe persoane, asa ca mine, care isi doresc sa initieze o astfel de afacere si sa nu treaca prin tot procesul care am trecut eu: documentare, teste, analize, marketing, cam tot ce implica o afecere de acest gen.
In concluzie, tind sa cred ca aceasta cale pe care merg, e cea mai buna. Nu imi doresc o afacere de proportii, vreau sa pastrez acea legatura cu oamenii. Vreau sa cred ca un produs de calitate are sanse sa ramana la fel de calitativ si dupa ani de zile. Imi doresc acele cliente care stiu sa aprecieze un produs bun si care vor deveni cu timpul dependente de el. Ooo da, si astept si eu ceva de la aceste cliente. Sa inteleaga ca pe tot parcursul anului ma voi ocupa indeaproape de ele, le voi rasfata de fiecare data cu mici cadouri, le voi suna de fiecare data sa le intreb daca le-a placut sau nu un produs, ma voi stradui sa fiu acel om care sunt si in prezent. Dar doamnelor, va rog sa ma intelegeti si pe mine, pentru a functiona optim, pentru a ramane aceeasi care sunt astazi, nu va panicati atunci cand: dimineata nu va raspund la telefon pentru ca o ora sunt prin paduri sa ma plimb, la pranz timp de o ora nu va voi raspunde la telefon pentru ca ma odihnesc, de trei ori pe an veti primi un mesaj de la mine prin care va voi anunta ca timp de o saptamana nu sunt in tara, iar uneori pe fundal veti auzi vocea copilului meu, pentru ca el e cel mai important in viata mea in prezent. In rest, toate cele bune si sper sa nu mai las un an sa treaca pana voi publica urmatorul articol pe blog :)