De la uleiul de migdale la
cosmetice handmade, de la profesor la
mic producator
M-am gandit mult înainte sa încep sa scriu primul meu articol de pe blog,
nu pentru ca mi-ar lipsi experienţa în ceea ce priveşte aşternerea cuvintelor pe o foaie de hârtie (din punctul asta de
vedere există câteva zeci de articole, dar toate din domeniul economiei), ci
datorită faptului că o mare parte din oamenii care vor intra pe acest blog nu
mă cunosc, nu ştiu cine sunt, nu cunosc preocupările mele în domeniul cosmeticelor
naturale. Iar eu va trebui să încerc să inspir încredere. Mi-aş dori ca acest blog să fie o cale pentru
a împărtăşi cu voi toate cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor în domeniul
produselor cosmetice handmade. Ar mai fi ceva. Există o ambiţie personală,
aş vrea ca la un moment dat să pot convinge oamenii că există afaceri care pot
fi construite pas cu pas, iar tot ce ai de făcut este să respecţi principiile
managementului şi ale marketingului, chiar şi în pofida unui climat economic şi
politic nefavorabil unui start up.
Sunt profesor în învăţământul universitar de peste 16 ani. Preocupările
mele au fost întotdeauna legate de economie, cu un apetit foarte ridicat spre
analiza economico-financiară a firmei şi pieţele de capital. Licenţa,
doctoratul şi şcoala postdoctorală le-am făcut în acest domeniu şi, chiar dacă ştiu că există soluţii la nivel de ţară
pentru o economie sănătoasă, datorită faptului că nu am intrat niciodată în
sfera politicului, nu pot schimba mare lucru în acest sens. Dar pot aplica, cel
puţin la nivel de mic întreprinzător particular, toate principiile învăţate pe
parcursul ultimilor 20 de ani, în afacerea pe care
am de gând să o construiesc. Mi-ar plăcea să le demonstrez chiar şi acelor
prieteni care au renunţat la ţara asta dintr-o dezamăgire profundă faţă de
oportunităţile din România, că poţi construi o afacere, exprimându-ţi
personalitatea, aptitudinile şi năzuinţele pe care le ai. E foarte adevărat că
pentru a iniţia o afacere, mediul de afaceri, care este constituit din condiţiile
economice, financiare şi sociale, are un cuvânt de spus, dar eu totuşi continui
să cred că în România chiar dacă nu există un cadru prietenos, favorabil
realizării investiţiilor, lucrurile se vor schimba.
Dar nu vreau sa mă aplec foarte mult asupra economiei, oricum nu aici pe
blog. Aşa că voi încerca să să mă îndrept asupra tărâmului nesfârşit a
produselor naturale.
Acum ceva timp, sa tot fie vreo zece ani, am descoperit uleiul de migdale. Lecturasem suficientă documentaţie şi articole
tematice despre beneficiile folosirii produselor naturale asupra tenului şi pielii, în general. Trebuie să specific că
grija faţă de ten şi faţă de corpul meu era o preocupare încă de la 20 de ani.
Îmi aduc aminte de cremele de la Gerovital şi tot arsenalul de produse
(demachiant, loţiune tonică) care mă însoţeau în fiecare dimineaţă şi seară într-un ritual, aproape obsedant, în
ceea ce priveşte întreţinerea tenului meu. Dar să mă întorc la uleiul de
migdale. A apărut ca o necesitate, deoarce orice demachiant încercasem
până atunci, îmi provoca o usturime şi un şuvoi de lacrimi de câte ori îl
foloseam. Îmi aduc perfect aminte cum am udat o dischetă demachiantă, am pus
ulei de migdale, şi m-am apucat muncitoreste de curaţat tenul. A fost o minune!
Nici vorbă de usturime, nici vorbă de lacrimi! Acel moment a reprezentat
începutul în ceea ce priveşte folosirea uleiurilor şi a unturilor vegetale.
Aveam cutii şi cutiuţe, sticle şi sticluţe cu unturi, uleiuri, uleiuri
esenţiale pe care le foloseam pe rând sau,
uneori, câte doua-trei odată. Dar toate erau bune, iar ce descopeream eu zi de
zi (uleiuri noi, unturi noi, miere şi tot ce ţine de albine) mă obseda într-o
singură direcţie: cum ar fi un produs care să le conţină pe toate? Să nu mai
aleg între uleiul de migdale, untul de shea, untul de cacao, uleiul de
cocos, uleiul de cătină etc, ci să
existe un singur produs care să le
conţină pe toate şi să-l aplic pe faţă şi pe corp. A fost prima mea cremă, care
avea la bază unturi şi uleiuri, toate amestecate (fără gramaj) şi fără topire
la o anumită temperatură corectă. Cine ştia că majoritatea unturilor se topesc
la 45 de grade, şi cine ştia că untul de shea,
dacă îl amesteci cu alte unturi, rişti să ţi se brânzească? Aşadar, am purces
la prepararea primei mele creme: pus oală cu apă pe foc, introdus altă oală cu
toate unturile, lăsat până am crezut eu că e bine să le las (doar găteam de
ceva ani ), amestecat uleiuri vegetale şi uleiuri esenţiale, de-a
valma, pus la frigider să se întărească. A ieşit ceva beton (la propriu), era
un bulgare de unturi şi de uleiuri, greu de dat pe corp sau pe faţă. Tăiam câte
o bucăţică, o lăsam în palmă să se topească, iar apoi încercam să o aplic pe
corp şi pe faţă, eu ştiam că îmi face bine! Şi mi-a făcut! Dar n-a ţinut pentru
că habar n-aveam de conservant natural cum ar fi vitamina E sau uleiul esenţial
de grapefruit. De atunci au fost multe
încercări, multă materie primă aruncată şi foarte multă documentare. Apropo de
documentare, în peregrinările mele prin saloane am întâlnit o doamna cosmetician,
care aşa, cu un zâmbet puţin ironic, m-a întrebat:
- Nu
va supăraţi, dar ce pregătire aveţi dumneavoastră în cosmetica? Aţi urmat un
curs de cosmetician?
-
Nu
doamnă, n-am urmat niciun curs de cosmetică (oricum nu m-ar fi ajutat). Dar
dacă tot m-aţi întrebat, poate mă îndrumaţi (aici şi eu aveam un zâmbet un pic
ironic) spre un curs de cosmetică, care propovăduieşte
folosirea ingredientelor naturale.
Desigur că nu avea ce să-mi raspundă. La toate aceste
cursuri eşti învăţat cum să foloseşti aparatura, ce tip de cremă ai nevoie
atunci când ai un ten gras, uscat sau mixt. Şi la ce mi-ar fi trebuit, atâta
timp cât ştiam că aproape toate cremele handmade conţin ingrediente naturale,
fiind compatibile cu toate tipurile de piele.
Dar, iar m-am pierdut în amănunte (defect profesional) şi n-am terminat
povestea cremei.
Au trecut ceva ani de la prepararea primei creme
hidratante handmade, iar pe parcursul anilor, după un search adevărat, atât pe
internet (mulţumim lui goagăl) cât şi în cărţile de specialitate (că na, aveam
înclinaţie spre studiu) am reuşit să ajung la dozarea şi prelucrarea corectă a
unei creme adevărate. De atunci şi până în prezent am învăţat atâta chimie,
încât sunt sigură că atunci când fiică-mea, studentă în anul I la Chimie, va fi
în sesiune de examene, eu îi voi fi de un real ajutor.
In acea perioadă m-am mai lovit
de o altă problemă. Comandam materia primă şi
materialele necesare, îmi preparam crema, iar
până terminam cutia, materia primă rămasă o aruncam. Pentru că potenţialul oxidativ
al unui ulei depinde de factori degradanţi cum ar fi mediul în care este
păstrat sau este influenţat de concentraţia acizilor graşi din compoziţie.
Unele uleiuri sau unturi se degradează lent, altele accentuat. Atunci au apărut
prietenii în peisaj şi rudele. Făceam creme atât pentru mine, cât şi pentru cei
din jur (fără niciun profit). Asta până într-o zi, când eram într-un coafor, pe mâna
unei prietene dragi, şi încercam din răsputeri
să o conving ca în loc de balsam să-mi pună crema mea hidratantă pe păr. Atunci
am cunoscut-o pe Angi, o clientă a salonului, care după ce a vazut crema şi a
testat-o, mi-a spus: vreau şi eu o cutie! A trecut ceva timp de atunci, dar în
fiecare lună telefonul meu sună, iar la capătul firului se aude o voce: “Adriana, mi s-au terminat: crema hidratantă, deodorantul fiica-mii, deodorantul meu cu argilă şi
antiridul”.
Da, respect un principiu care a fost formulat de Peter
Drucker, o personalitate marcantă în sfera managementului: “Obiectivul
activităţii de marketing este acela de a face vânzarea de prisos. Scopul este
de a-l cunoaşte şi de a-l înţelege atât de bine pe client încât produsul sau
serviciul să se potrivească cu nevoile sale … şi să se vândă singur”.
