Sublim Natural Handmade

     De la uleiul de migdale la cosmetice handmade,  de la profesor la mic producator

M-am gandit mult înainte sa încep sa scriu primul meu articol de pe blog, nu pentru ca mi-ar lipsi experienţa în ceea ce priveşte aşternerea cuvintelor pe o foaie de hârtie (din punctul asta de vedere există câteva zeci de articole, dar toate din domeniul economiei), ci datorită faptului că o mare parte din oamenii care vor intra pe acest blog nu mă cunosc, nu ştiu cine sunt, nu cunosc preocupările mele în domeniul cosmeticelor naturale. Iar eu va trebui să încerc să inspir încredere.  Mi-aş dori ca acest blog să fie o cale pentru a împărtăşi cu voi toate cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor în domeniul produselor cosmetice handmade. Ar mai fi ceva. Există o ambiţie personală, aş vrea ca la un moment dat să pot convinge oamenii că există afaceri care pot fi construite pas cu pas, iar tot ce ai de făcut este să respecţi principiile managementului şi ale marketingului, chiar şi în pofida unui climat economic şi politic nefavorabil unui start up.

Sunt profesor în învăţământul universitar de peste 16 ani. Preocupările mele au fost întotdeauna legate de economie, cu un apetit foarte ridicat spre analiza economico-financiară a firmei şi pieţele de capital. Licenţa, doctoratul şi şcoala postdoctorală le-am făcut în acest domeniu şi, chiar dacă ştiu că există soluţii la nivel de ţară pentru o economie sănătoasă, datorită faptului că nu am intrat niciodată în sfera politicului, nu pot schimba mare lucru în acest sens. Dar pot aplica, cel puţin la nivel de mic întreprinzător particular, toate principiile învăţate pe parcursul ultimilor 20 de ani, în afacerea pe care am de gând să o construiesc. Mi-ar plăcea să le demonstrez chiar şi acelor prieteni care au renunţat la ţara asta dintr-o dezamăgire profundă faţă de oportunităţile din România, că poţi construi o afacere, exprimându-ţi personalitatea, aptitudinile şi năzuinţele pe care le ai. E foarte adevărat că pentru a iniţia o afacere, mediul de afaceri, care este constituit din condiţiile economice, financiare şi sociale, are un cuvânt de spus, dar eu totuşi continui să cred că în România chiar dacă nu există un cadru prietenos, favorabil realizării investiţiilor, lucrurile se vor schimba.

Dar nu vreau sa mă aplec foarte mult asupra economiei, oricum nu aici pe blog. Aşa că voi încerca să să mă îndrept asupra tărâmului nesfârşit a produselor naturale.

Acum ceva timp, sa tot fie vreo zece ani, am descoperit uleiul de migdale. Lecturasem suficientă documentaţie şi articole tematice despre beneficiile folosirii produselor naturale asupra tenului şi  pielii, în general. Trebuie să specific că grija faţă de ten şi faţă de corpul meu era o preocupare încă de la 20 de ani. Îmi aduc aminte de cremele de la Gerovital şi tot arsenalul de produse (demachiant, loţiune tonică) care mă însoţeau în fiecare dimineaţă  şi seară într-un ritual, aproape obsedant, în ceea ce priveşte întreţinerea tenului meu. Dar să mă întorc la uleiul de migdale. A apărut ca o necesitate, deoarce orice demachiant încercasem până atunci, îmi provoca o usturime şi un şuvoi de lacrimi de câte ori îl foloseam. Îmi aduc perfect aminte cum am udat o dischetă demachiantă, am pus ulei de migdale, şi m-am apucat muncitoreste de curaţat tenul. A fost o minune! Nici vorbă de usturime, nici vorbă de lacrimi! Acel moment a reprezentat începutul în ceea ce priveşte folosirea uleiurilor şi a unturilor vegetale. Aveam cutii şi cutiuţe, sticle şi sticluţe cu unturi, uleiuri, uleiuri esenţiale pe care le foloseam pe rând sau, uneori, câte doua-trei odată. Dar toate erau bune, iar ce descopeream eu zi de zi (uleiuri noi, unturi noi, miere şi tot ce ţine de albine) mă obseda într-o singură direcţie: cum ar fi un produs care să le conţină pe toate? Să nu mai aleg între uleiul de migdale, untul de shea, untul de cacao, uleiul de cocos,  uleiul de cătină etc, ci să existe un singur produs  care să le conţină pe toate şi să-l aplic pe faţă şi pe corp. A fost prima mea cremă, care avea la bază unturi şi uleiuri, toate amestecate (fără gramaj) şi fără topire la o anumită temperatură corectă. Cine ştia că majoritatea unturilor se topesc la 45 de grade, şi cine ştia că untul de shea, dacă îl amesteci cu alte unturi, rişti să ţi se brânzească? Aşadar, am purces la prepararea primei mele creme: pus oală cu apă pe foc, introdus altă oală cu toate unturile, lăsat până am crezut eu că e bine să le las (doar găteam de ceva ani ), amestecat uleiuri vegetale şi uleiuri esenţiale, de-a valma, pus la frigider să se întărească. A ieşit ceva beton (la propriu), era un bulgare de unturi şi de uleiuri, greu de dat pe corp sau pe faţă. Tăiam câte o bucăţică, o lăsam în palmă să se topească, iar apoi încercam să o aplic pe corp şi pe faţă, eu ştiam că îmi face bine! Şi mi-a făcut! Dar n-a ţinut pentru că habar n-aveam de conservant natural cum ar fi vitamina E sau uleiul esenţial de grapefruit.  De atunci au fost multe încercări, multă materie primă aruncată şi foarte multă documentare. Apropo de documentare, în peregrinările mele prin saloane am întâlnit o doamna cosmetician, care aşa, cu un zâmbet puţin ironic, m-a întrebat:

-     Nu va supăraţi, dar ce pregătire aveţi dumneavoastră în cosmetica? Aţi urmat un curs de cosmetician?

-          Nu doamnă, n-am urmat niciun curs de cosmetică (oricum nu m-ar fi ajutat). Dar dacă tot m-aţi întrebat, poate mă îndrumaţi (aici şi eu aveam un zâmbet un pic ironic) spre un curs de cosmetică, care propovăduieşte folosirea ingredientelor naturale.

Desigur că nu avea ce să-mi raspundă. La toate aceste cursuri eşti învăţat cum să foloseşti aparatura, ce tip de cremă ai nevoie atunci când ai un ten gras, uscat sau mixt. Şi la ce mi-ar fi trebuit, atâta timp cât ştiam că aproape toate cremele handmade conţin ingrediente naturale, fiind compatibile cu toate tipurile de piele.

Dar, iar m-am pierdut în amănunte (defect profesional) şi  n-am terminat povestea cremei.

Au trecut ceva ani de la prepararea primei creme hidratante handmade, iar pe parcursul anilor, după un search adevărat, atât pe internet (mulţumim lui goagăl) cât şi în cărţile de specialitate (că na, aveam înclinaţie spre studiu) am reuşit să ajung la dozarea şi prelucrarea corectă a unei creme adevărate. De atunci şi până în prezent am învăţat atâta chimie, încât sunt sigură că atunci când fiică-mea, studentă în anul I la Chimie, va fi în sesiune de examene, eu îi voi fi de un real ajutor.

In acea perioadă m-am mai lovit de o altă problemă. Comandam materia primă şi materialele necesare, îmi preparam crema, iar până terminam cutia, materia primă rămasă o aruncam. Pentru că potenţialul oxidativ al unui ulei depinde de factori degradanţi cum ar fi mediul în care este păstrat sau este influenţat de concentraţia acizilor graşi din compoziţie. Unele uleiuri sau unturi se degradează lent, altele accentuat. Atunci au apărut prietenii în peisaj şi rudele. Făceam creme atât pentru mine, cât şi pentru cei din jur (fără niciun profit). Asta până într-o zi, când eram într-un coafor, pe mâna unei prietene dragi, şi încercam din răsputeri să o conving ca în loc de balsam să-mi pună crema mea hidratantă pe păr. Atunci am cunoscut-o pe Angi, o clientă a salonului, care după ce a vazut crema şi a testat-o, mi-a spus: vreau şi eu o cutie! A trecut ceva timp de atunci, dar în fiecare lună telefonul meu sună, iar la capătul firului se aude o voce: “Adriana, mi s-au terminat:  crema hidratantă, deodorantul  fiica-mii, deodorantul meu cu argilă şi antiridul”.

Da, respect un principiu care a fost formulat de Peter Drucker, o personalitate marcantă în sfera managementului: “Obiectivul activităţii de marketing este acela de a face vânzarea de prisos. Scopul este de a-l cunoaşte şi de a-l înţelege atât de bine pe client încât produsul sau serviciul să se potrivească cu nevoile sale … şi să se vândă singur”.